Icoana. Tehnici, materiale icoana, cursuri şi exemple.
Respect pentru artă

Icoana Bizantina, etape de lucru la ArtSpace.ro

Publicat de marina la 26 - Februarie - 2009

Icoana Bizantina - cum se lucreaza o icoana la ArtSpace.ro

Cum se pregateste lemnul pentru o icoana bizantina

Panoul de lemn

Calitatea suportului de lemn este foarte importanta in realizarea unei icoane bizantine autentice si calitative. Adaugator la acestea, suportul este acela care raspunde intr-o masura mare de buna conservare a stratului de pictura in timp.

Un articol complet despre lemn il puteti citi aici “Lemnul”.

Esentele nerasinoase sunt de preferat, intrucat ele sunt mai omogene si permit mai usor lipirea panzei, printre acestea se numara: chiparosul, platanul, stejarul si palmierul in tarile mediteraneene; in Rusia si in tarile balcanice teiul, mesteacanul, stejarul, frasinul, fagul; in Nord, in ciuda fibrelor sale rasinoase, bradul. Lemnul trebuie sa fie foarte uscat, e bine sa aiba fibra cat mai dreapta, astfel el va lucra ordonat. Lemnul bun este ales din copaci erau taiati toamna, de la mijlocul padurii si cat mai drepti.

Pentru inceput panoul de lemn trebuie asezat cu sensul fibrei lui orientat vertical. Cel mai bun clei folosit este acela de peste, dar se folosesc si cleiuri mai putin costisitoare, cum ar fi: de piele, de oase, de tamplarie, etc.

Se aplica traversele pentru a impiedica indoirea lemnului. Daca lemnul are cuie, e bine sa fie scoase, daca nu pot fi scoase, atunci se bat mai adanc si deasupra se pune putin cositor.

Cleiul de impregnare

Suprafata pe care vrem sa pictam nu trebuie sa fie neteda. Lemnul trebuie incizat cu o retea de diagonale, acest lucru permite aderarea mai buna a panzei la lemn. Panoul este impregnat cu primul strat de clei - clei de impregnare. Se ia tifonul (panza fina) se inmoiae in clei, dupa care se intinde pe panou dinspre centru spre margini, netezind suprafata. Panza a aparut pe la sfarsitul secolului al XIV-lea, la vechile icoane rareori gasindu-se o panza intre lemn si grund. Se folosesc tesaturi fine, deoarece o panza groasa adera mai putin bine la lemn. Cele mai bune sunt panza de in, de canepa si de bumbac.

Levkas-ul sau Grundul

Levkas-ul sau grundul alb se aplica pe panza, facand legatura intre lemn si pictura. Tehnica elaborata in Bizant face ca numele de levkas vine din limba greaca: leukos= alb. Grundul alb este obtinut din praf fin de alabastru sau mai tarziu din creta, amestecate cu clei cald si apoi intinse pe suprafata panzei in mai multe straturi.

Prepararea grundului se face din:

  • un clei
  • o materie amorfa (praf de creta)
  • un pigment (un colorant)

Cu cat formula grundului este mai simpla, cu atat este mai buna. Se prepara slab pe gras care este o formula exact inversa cu pictatul (gras pe slab). Concentratia de clei se diminueaza cu fiecare strat. Se da grundul intr-un strat subtire. Nu trebuie sa incarcam cu foarte multe straturi de grund. La primul strat si la celelalte nu se linge cu pensula pe acelasi loc; prepararea se face usor. Lemnul se preapara in pozitie orizontala. Dupa fiecare strat de grund se ia o bucata de smirghel si se niveleaza suprafata. Ultimul strat se lustruieste.

Cum se deseneaza icoana

Pictorii din vechime pastrau cu grija desenele icoanelor lor pentru a le folosi ca model pentru lucrarile viitoare. Aceste colectii de desene se numeau in Rusia podlinnik-manuale de desene originale, deoarece subiectele stabilite prin traditie erau interpretate.

Asadar, se deseneaza chipul sfantului sau scena religioasa cu creionul sau se poate face decalcarea.

Dupa ce desenul este gata, este nevoie sa fie incizat, pentru ca dupa acoperirea lui cu stratul de culoare, sa fie vizibile liniile (conturul) desenului.

Cum se aplica foita de aur pe icoana

Se aplica un strat de mixtion peste lemn, exista multe varietati de mixtioane, cu uscarea la 15 minute, la 30 minute, la 3 ore si la 12 ore. Se aplica foita de aur, se lasa un pic, si dupa se pune o coala de hartie si se preseaza peste cu o bucata de bumbac. Se mai lasa la uscat, iar dupa se curata cu o pensula moale, astfel incat sa ramana suprafata neteda.

Ce culori se folosesc pentru icoana bizantina

Alegerea culorilor apartine pictorului; intr-o epoca data, fiecare pictor isi avea culorile lui preferate. Culorile trebuie sa reziste la lumina, sa-si pastreze stralucirea si sa se combine intre ele. De asemenea, trebuie sa se fixeze de grund fara a se schimba si sa tolereze substantele care le fixeaza. In zilele noastre, pigmentii se impart in culori minerale si culori organice.

Culorile minerale se gasesc in natura sau sunt produse industriale, fiind compuse din saruri (carbonati, cromati, silicati) sau din diferiti oxizi de metale.

Culorile organice naturale se gasesc in substantele vegetale si animale. Pentru a produce un pigment colorat sub forma de pulbere, se forteaza colorantii naturali sa intre in combinatie cu o substanta minerala incolora, procedeu cunoscut inca din Antichitate. Aceste pulberi se numesc lacuri. Majoritatea culorile organice se modifica sub influenta luminii.

Ce este emulsia de ou

Pentru culorile de tempera se foloseste emulsia de ou, ea are rol de liant si in plus confera culorilor pros­petime si rezistenta in timp.

Datorita compozitei sale (51% apa, 15% albumina, 22% materii grase si 12% alte substante), galbenusul de ou, poate forma, diluat cu apa, o emulsie stabila, iar pentru evitarea descompunerii se adauga un acid, cum ar fi otetul.

Rezultatul este un colorit intens si formarea dupa uscare a unui strat uniform,care se fixeaza bine de grund.

Emulsia de ou se prepara folosind un galbenus de ou, amestecat cu putina apa, cateva picaturi de ulei si otet (sau zeama de lamaie). Toate amestecate foarte bine cu o furculita. Emulsia se tine dupa ce s-a pictat, la rece, daca vreti sa o mai refolositi.

Cum se picteaza o icoana bizantina - etape de lucru

Primele straturi de culoare (proplasmele)

Culorile se prepara prin adaugarea de apa pana la obtinerea unei paste omogene, fiind urmata de acoperirea cu un strat uniform de emulsie din galbenus de ou a intregii suprafete de pictat. Culoarea la randul ei este diluata cu emulsie de galbenus de ou. O parte din apa este absorbita de grundul alb (levkas) al icoanei, o alta se evapora.

Liniile incizate ale desenului si contururile sunt acoperite mai apoi progresiv de culoare pana cand nu mai raman spatiile albe. Acoperirea diferitelor zone se face dupa culorile modelului fara umbra si semitonuri. Dupa ce s-a uscat, stratul trebuie sa fie uniform, mat si solid. Pentru chipuri si maini se intrebuinteaza ocru galben, rosu si putin negru.

Lucru de precizie (cu exceptia carnatiei)

Aceasta etapa da precizie si luminozitate icoanei. Mai intai cu o pensula fina, se retraseaza liniile fiecarui fond colorat intrebuintand o culoare mai inchisa, dar care trebuie sa ramana in coloritul fondului (tonului local).  Apoi, pentru a modela detaliile si pentru a le conferi lumina dorita se aplica luminile adaugand culorii alb. Culoarea mai deschisa astfel obtinuta este adaugata peste zona care trebuie luminata.

Dupa uscare, partile luminate sunt acoperite cu un strat subtire de galbenus de ou pentru a fixa culorile, dupa care, suprafata este lasata din nou sa se usuce. Aceasta operatie se repeta de pana la patru ori, adaugand din ce in ce mai mult alb si restrangand luminile spre centrele de luminozitate. Ultimele lumini se traseaza in hasuri fine cu o culoare deschisa, adeseori chiar cu alb pur. Cand luminarea este obtinuta amestecand alb in culoarea primului strat, ea se numeste reflex simplu.

Carnatia

Partile cele mai importante ale icoanei sunt chipul si mainile. Chipul confera icoanei sensul ei teologic, reflectand, dincolo de orice stilizare, trasaturile individuale ale sfantului. Mainile sunt importante prin gestica lor, de care depinde miscarea pliurilor si a luminilor care o subliniaza. Importanta gestului este prezenta si in scenele biblice.

Din aceste considerente, lucrul executat pana la acest stadiu al lucrarii este subordonat elementului carnatiei, pe care pictorul va incerca sa o execute in toata arta sa, pentru a se apropia de prototip.

Culoarea de baza a carnatiei variaza dupa epoci si scoli, tonul carnatiei fiind determinat de stilul epocii: de la o nuanta maronie apropiata de verdele masliniu pana la tonuri mai calde, ca in icoanele lui Rubliov. In general, carnatia se obtine dintr-un amestec de ocru galben si umbra arsa, sau dintr-un amestec de ocru galben, rosu si negru.

Luminarea carnatiei cere si mai mult finete. Se disting patru parocedee:

  • prin culori topite
  • prin hasuri
  • prin diluare
  • prin combinarea acestora trei

Unele icoane prezinta rosu pe obraji, pe buze si pe barbie, efect realizat prin acoperirea acestei parti dupa prima etapa cu un usor strat de rosu. Insa efectul trebuie sa fie unul discret, deoarece icoana trebuie sa reprezinte trupul transfigurat, frumusetea spirituala. Aceasta este si ratiunea pentru care in multe icoane rosul lipseste.

Culoarea parului si a barbii poate fi inchisa, roscata, carunta sau alba. Desenul suvitelor se executa cu un ton mai inchis decat carnatia, adaugand carnatiei putin verde, iar intre marginile suvitei se traseaza doua linii mai deschise bine separate.

Finisarea carnatiei implica redesenarea cu o culoare inchisa (eksedra): sprancenele primesc culoarea parului, apoi cateva hasuri de negru, ochii sunt fin trasati, albul lor fiind acoperit de un strat subtire de ocru deschis si gri. Irisul este in mod obisnuit de forma ovala si culoare maro, mai deschis in jurul pupilei care este intotdeauna neagra.

Buzele, in general mici si inguste, sunt trasate cu o linie subtire de culoare inchisa si pot primi o usoara tenta rosie.

Finisarile icoanei

In aceasta etapa se traseaza hasurile de aur, se retraseaza contururile si pliurile si se accentueaza luminile cu tente de alb. De asemenea, se traseaza cu ocru rosu si negru nimburile si se scriu inscriptiile.

Inscriptiile

Momentul in care pictura devine o icoana, dobandindu-si caracterul sacru este acela al adaugarii inscriptiei, prin care acesta imagine primeste intreaga sa dimesiune spirituala. Prin inscriptie, icoana devine legata de prototipul sau, cel care este reprezentat, alaturi de care participa la liturghia cereasca. Acesta este motivul petnru care inscriptiile se fac intr-una din limbile liturghiei bizantine: greaca, slavona, araba etc.

Forma caracterelor unei inscriptii ajuta la datarea icoanei respective, deoarece acestea variaza in diferite epoci.

Finisarea icoanelor bizantine

Vernisarea

La o icoana, vernisul nu serveste doar la protejarea picturii de umiditate, de actiunea luminii, aerului sau de lovituri, ci, datorita faptului ca vernisul icoanelor este un vernis gras care penetreaza suprafata, el uneste diferitele straturi si confera armonia specifica icoanei constituita din profunzime si lumina, conservandu-i in acelasi tip prospetimea coloritului de-a lungul secolelor.

Vernisarea se relizeaza prin indepartarea oricarei urme de praf de pe icoana si turnarea vernis-ului care se intinde cu degetul sau cu o pensula moale. Stratul trebuie sa fie unul destul de gros, iar icoana trebuie sa ramana pe orizontala si pentru a o proteja de praful din aer, trebuie acoperita cu o cutie. Dupa 20 de minute se egalizeaza stratul de vernis cu palma, caci ea este absorbita neuniform, iar dupa alte 20 de minute, incepe sa se ingroase, fiind necesara indepartarea surplusului cu mana.

Icoana trebuie lasata apoi sa se usuce timp de o zi si jumatate, urmand a fi refacut stratul o data sau de doua ori. Vernisarea odata incheiata, stratul trebuie sa fie uniform, usor stralucitor, asemanator celui de ceara. Cand icoana este complet uscata, uneori chiar dupa cateva saptamani, se poate acoperi cu un strat subtire de selac sau de vernis aplicat prin tamponare, pentru a impiedica lipirea prafului de suprafata.

Executia icoanei bizantine in imagini

Alte articole despre icoana...

  • Icoana pe sticla, etape de lucru la ArtSpace.ro
    Generalitati despre icoanele pe sticla Cuvantul “icoana” vine din grecescul eikon care semnifica un portret, dar nu un portret al laturii fizice, ci al celei trancedentale, destinat sa comunice spiritului, intr-o redare nu a materiei, ci

23 Comentarii pentru “Icoana Bizantina, etape de lucru la ArtSpace.ro”

  1. mitroi alexandra

    respect pentru realizatorul textului.complex si explicit.

    [Reply]

    andreea Reply:

    da foarte interesant

    [Reply]

  2. simona

    va multumesc din suflet ptr acest text….mi-a fost de foarte mare ajutor…

    [Reply]

  3. Ionut-Amelian

    Va rog frumos daca se poate sa imi explicati cum se face egalizarea stratuli de vernis cu palma dupa cel 20 de minute de uscare.
    Va multumes pentru textul postat, l-am studiat cu atentie si am invatat voarte multe lucruri noi.
    Multumesc pentru ajutor!!!!!!!!!!!
    Cu mult respect,
    Ionut

    [Reply]

  4. dan

    Multumesc! Foarte bine scris.

    [Reply]

  5. varna

    Buna,am si eu o intrebare va rog,inscriptile pe icoana cu ce se fac?
    caci vopseaua nu prinde pe foita,ma refer la vopseaua in ulei,,

    [Reply]

  6. andreea

    e foarte bine explicit si foarte bine realizat

    [Reply]

  7. amalia

    respectele mele pt cine a scris tot acest text…

    [Reply]

  8. natalia

    apreciez si eu informatiile. de unde as putea afla mai mult?multumesc

    [Reply]

  9. Maria M. Cassian

    Aflata la inceput de drum in acest domeniu legat de sacru, pentru claritatea informatiilor va multumesc. Cu aleasa stima.

    [Reply]

  10. myhaaa

    Multumesc mult pentru acest text! Imi de foarte mare ajutor!!!

    [Reply]

  11. Constantin

    Clar si la obiect. Va multumesc.

    [Reply]

  12. ungureanu nicoleta

    bunul dumnezeu sa va tina sanatosi in pace si cu tot atat de multa ravna spre lucrul bine explicat si facut ,m-am bucurat enorm ca v-am descoperit !doresc si eu sa ma ajute maicuta domnului sa pot cat de curand picta,si de aici ma voi inspira!felicitari!cu stima si aleasa pretuire nicoleta

    [Reply]

  13. Nicolae Vacaru

    Eu si sotia mea suntem pictori iconografi. Locuim de 13 ani in Italia si am terminat Facultatea de Teologie Ortodoxa -Patrimoniu la Iasi 1997.Va felicit pentru explicarea frumoasa si amanuntita a realizarii icoanei,care este “fereastra” catre Dumnezeu.Bunul Dumnezeu sa va daruiasca sanatate si mantuire sufletului.

    [Reply]

  14. Langu Mirela

    E de foarte mare ajutor si destul de clar si concis celor, care, “au mai uitat putin” din tehnica! multumesc!

    [Reply]

  15. camelia

    buna! am probleme cu vernisul! puteti sa-mi spuneti daca acest vernis se prepara sau se cumparat ca atare din magazin?proful meu m-a sfatuit sa folosesc un lac,dar nu ma satisface deoarece da stralucire picturii si nu prea este firesc pt o icoana.

    [Reply]

  16. Zlatita Sora

    Multumesc mult. Am doua pictorite acasa, la Lic. Arte Plastice. Va multumesc.

    [Reply]

  17. dinu monica

    Buna ziua,
    Ma bucura faptul ca am gasit cateva repere pentru a picta o icoana pe lemn in tehnica bizantina

    baiatul meu este elev la seminarul teologic si vreau sa va rog sa ma ajutati cu materiale pentru pictura icoane bizantina

    va multumesc

    [Reply]

  18. Ioana

    ERMINIA PICTURII BIZANTINE,dupa versiunea lui Dionisie din FURNA
    Doamne ajuta!

    [Reply]

  19. violeta scrociob

    foarte frumoase explicatii, felicitari; as vrea totusi sa mai adaug o informatie in ce priveste lipirea foitei de aur sa a foitei de shlaghtmetal, desigur pentru cine vrea sa stie mai multe. ani de zile m-am confruntat cu aceasta problema , negasind informatii f explicite in carti; am,primit insa aceasta informatie de la o monahie. Locul unde va fi lipita foita de aur, va fi in prealabil tratat cu solutie de shellac, dizolvat in alcool dublu rafinat.peste fulgi de shellac se adauga alcool pana ii acopera. Dupa dizolavarea completa, se probeaza solutia pe unghie. Trebuie sa lase o urma putin lucioasa.Nu trebuie insa sa fie prea concentrata solutia.Se ia un disc demachiant de vata, se taie in doua. Se ia o bucata si se pliaza in sfert- cu aceasta vom lucra.Imbibam bucata cu solutie de shellac asa incat sa nu curga daca stoarcem ci doar sa fie bine umezita. o trecem apoi”in sters” petse suprafata de aurit, asa incat sa acoperim si incizia de contur, putin 1-2 mm. se vor da straturile unul dupa altul numai dupa ce s-a uscat cel dinainte si in forma de retea- un strat vertical , unul orizontal. urma lasata de vata, trebuie sa fie exact langa urma dinaintea ei, sa nu ramana niciun mm neacoperit. straturile vor fi extrem de subtiri si necesita cel putin 20 de straturi. Dupa ce am terminat , lasa sa se usuce cateva ore, apoi slefuim cu smirgel de finete 1000 , apoi cu finete 2000- se gaseste in comert(mai greu) la magazinele cu piese auto in general sau la magazinele de specialitate.Avand in vedere ca va fi slefuit stratul de shellac, acesta va va spune cand sa va opriti ; poate sa necesite mai mult de 20 straturi , poate mai putin, depinde de grund. Cel mai bun mixtion este cel de 12 or. Acesta se aplica intr-un strat asa incat sa nu ramana pensulatii. In final, dupa uscarea sa trebuie sa se vada ca o oglinda. Este gata uscat atunci cand, daca trecem buricele degetelor peste el(intr-o margine),sa scirtie. Daca nu folosim foita de aur cu hartie de transfer ci folosim shlaghtmetal, punem foita pe o coala de scris si asa o asezam peste mixtion, cu grija sa nu faca pliuri, folosindu-ne de coala de hartie, presam foita de shlaghtmetal cu degetul intr-un punct de sus din margine, apoi ,tragen usor-usor de hartie, pe dedesuptul shlaghtmetalului, astfel ca foita aurie sa se astearna fin peste mixtion. Va ramane pe dedesupt un strat de aer care va trebui scos. Cu o pensula mai groasa dar cu fibra foarte fina(ca cele de acuarele), incepem sa “mangaiem” foita aurie, radial, dinspre mijlocul ei spre margine, astfel impingand aerul afara. Apoi eu folosesc disc de vata si mai mangai vertical foita pt netezire, dar nu apas tare .abia pe urma, asez deasupra o coala fina si bat usor cu marginea palmei pt o mai buna presare. Atentie! Mixtionul se mai poate proba astfel; se trece in margine putina vata peste el dar nu trebuie sa se lipeasca fibrele, atunci e bun de lipit.Am intalnit mixtion pe care scria ca este de 12 ore dar era de cel putin 14 ore, sau unele erau cu uscare mai rapida decat scria pe flacon. Deci va trebui sa faceti in prealabil niste probe pe o bucata de lemn sau chiar carton grunduit exact ca lemnul de pictat si dat cu shellac.Notati ora cand ati dat mixtionul, si dupa cateva ore incercati din cand in cand cu buricul degetului in margine sa vedeti daca lipeste. Ca sa fie bun de lipit foita, atunci cand punem degetul nu trebuie sa ramana amprenta.Spre finalul intervalului de timp scris pe flacon, trebuie incercat mai des mixtionul pt ca sa nu ratati momentul optim. Din experienta, daca totusi s-a uscat prea mult, adica ati ratat momentul, puteti incalzi tinand deasupra flacarii la aragaz dar destul de sus incat doar sa incalziti si nu sa afectati suprafata- trebuie doar putin incalzit si acesta va putea lipi din nou. Spor la treba!

    [Reply]

  20. Taisia

    Umbrele si luminile cum se fac?

    [Reply]

  21. amalia

    am o problema cu vernisarea icoanei,dupa aplicare ramane lipicios ,chiar si saptamani la rand . ce pot sa fac?

    [Reply]

Lasă un comentariu