Icoana. Tehnici, materiale icoana, cursuri şi exemple.
Respect pentru artă

Icoana pe sticla, etape de lucru la ArtSpace.ro

Publicat de artex la 7 - Octombrie - 2009

Generalitati despre icoanele pe sticla

Cuvantul “icoana” vine din grecescul eikon care semnifica un portret, dar nu un portret al laturii fizice, ci al celei trancedentale, destinat sa comunice spiritului, intr-o redare nu a materiei, ci a continutului care se gaseste dincolo de faptura fizica.

O definitie a icoanei pe sticla spune ca aceasta se lucreaza dupa model (izvor).

Fara a da prea mare importanta proportiilor anatomice, dar echilibrate cromatic, modelele in circulatie dupa care se lucreaza au o vechime de 200-300 de ani.

Primele icoane au fost gasite la Nicula langa Cluj, apoi la Sibiel, Fagaras.

Aparitia traditiei icoanelor pe sticla in Transilvania se datoreaza unor confluente fericite a mai multor factori.

Tehnica picturii pe sticla, cunoscuta conform izvoarelor documentare inca din penultimul secol dinaintea erei noastre, a cunoscut un avant deosebit in secolul al XVIII-lea, datorita existentei in Europa Centrala a manufacturilor de sticla.

Exista cateva caracteristici tipice unei icoane pe sticala; se deseneaza un personaj sau mai multe, restul spatiului se picteaza cu chenare de flori, chenare de sfoara rasucita (Nicula) steluta de Fagaras (Tara Oltului), Brasov (Scheii Brasovului). In Moldova icoanele sunt impodobite cu flori mai mari decat oamenii.

Pe icoanele pe sticla nu se semneaza pentru ca nu sunt originale. Scrisul este chirilic, dar fiind realizat de oamenii de analfabeti (nu toti ucenicii mesterilor stiau sa scrie) s-a denaturant in timp si nu intotdeauna se intelege numele sfantului sau al scenei reprezentate.

Icoanele pe sticla au aparut pentru prima data in Ardeal (regiune mai instarita, cu paduri - ca sursa de combustibil pentru fabricile de sticla).

In icoanele lucrate dupa tipic nu se foloseste Rotring, ci cu pensule foarte subtiri sau penita. Astfel liniile iesite din pensula ies de diferite grosimi. Inainte pensulele se faceau din par de coada de pisica neagra culese la ora 12 noaptea. S-a incercat si cu par din coada de cal sau de veverita. Pentru luminarea anumitor portiuni se foloseste o dunga alba ce dubleaza dunga neagra.

Culorile se folosesc aproape necombinate, poate doar mai stinse sau mai luminate.

Se cumparau pulberi (oxizi, cristale) ce se sfaramau in mojar si apoi se amestecau cu ulei, galbenus de ou si altele.

Icoanele pe sticla sunt in general caracterizate de numarul mare de personaje (dovada lucrarile complexe unele au chiar  mai mult de 10 scene).

Poate fi un personaj central cum ar fi Maica Domnului ce apare in trei ipostaze: vesela cu Sfantul Prunc, indurerata cu Iisus pe cruce sau la Nasterea Domnului.

Rama se freaca cu lumanare si cu peria pentru a se obtine un luciu de icoana veche.

Un detaliu interesant este faptul ca icoanele pe sticla au un chenar pentru a se sti pana unde se intinde icoana (pentru a nu se crede ca a fost acoperita de rama).

Icoana pe sticla - cum se lucreaza o icoana la ArtSpace.ro

In acest articol se vor prezenta etapele de executie a unei icoane pe sticle in Atelierele ArtSpace.ro.

Aceste icoane se realizeaza dupa un anumit model dat.

Dupa ce este ales modelul, vom trasa pe spatele foii inversul desenului, deoarece pe sticla lucram pe spate deci partea care va fi lucrata va fi in interior dupa inramare.

Obligatoriu este nevoie de degresarea sticlei cu o solutie de curatat geamuri, ulterior se strege geamul pana va fi uscat; urmeaza sa punem inversul desenului pe spatele sticlei.

Avem nevoie de penita cu toc sau o pensula subtire ca sa facem desenul invers cu tus negru.

Dupa ce a fost realizat desenul invers pe spatele sticlei cu tus acesta se fixeaza cu o solutie de lac transparet in amestec cu diluant nitro.

Bineinteles va puneti intrebarea de ce e nevoie de fixare?

Fixarea se face deoarece protejeaza desenul care nu se mai poate sterge si suprafata neteda a sticlei nu permite pictarea pe ea astfel prin fixare devine o suprafata pe care se poate picta.

Urmatorul pas este pictarea care se face cu culori tempera de calitate buna. Tehnica este exact pe dos ca la icoana pe lemn.

Pictarea se face cu culorii vii dar se va tine cont de pictura bizantina si tema pe care o tratam. Mai intai se picteaza fetele, blicurile, scrisul, dupa care hainele.

La sfarsit vom pune foita de aur la nimb (acel cerc de deasupra capului) sau la diverse elemente decorative, de pe vestminte, etc.

Rama primeste, si ea, culoare si, ulterior, este montata pe icoana.

Icoana Bizantina, etape de lucru la ArtSpace.ro

Publicat de marina la 26 - Februarie - 2009

Icoana Bizantina - cum se lucreaza o icoana la ArtSpace.ro

Cum se pregateste lemnul pentru o icoana bizantina

Panoul de lemn

Calitatea suportului de lemn este foarte importanta in realizarea unei icoane bizantine autentice si calitative. Adaugator la acestea, suportul este acela care raspunde intr-o masura mare de buna conservare a stratului de pictura in timp.

Un articol complet despre lemn il puteti citi aici “Lemnul”.

Esentele nerasinoase sunt de preferat, intrucat ele sunt mai omogene si permit mai usor lipirea panzei, printre acestea se numara: chiparosul, platanul, stejarul si palmierul in tarile mediteraneene; in Rusia si in tarile balcanice teiul, mesteacanul, stejarul, frasinul, fagul; in Nord, in ciuda fibrelor sale rasinoase, bradul. Lemnul trebuie sa fie foarte uscat, e bine sa aiba fibra cat mai dreapta, astfel el va lucra ordonat. Lemnul bun este ales din copaci erau taiati toamna, de la mijlocul padurii si cat mai drepti.

Pentru inceput panoul de lemn trebuie asezat cu sensul fibrei lui orientat vertical. Cel mai bun clei folosit este acela de peste, dar se folosesc si cleiuri mai putin costisitoare, cum ar fi: de piele, de oase, de tamplarie, etc.

Se aplica traversele pentru a impiedica indoirea lemnului. Daca lemnul are cuie, e bine sa fie scoase, daca nu pot fi scoase, atunci se bat mai adanc si deasupra se pune putin cositor.

Cleiul de impregnare

Suprafata pe care vrem sa pictam nu trebuie sa fie neteda. Lemnul trebuie incizat cu o retea de diagonale, acest lucru permite aderarea mai buna a panzei la lemn. Panoul este impregnat cu primul strat de clei - clei de impregnare. Se ia tifonul (panza fina) se inmoiae in clei, dupa care se intinde pe panou dinspre centru spre margini, netezind suprafata. Panza a aparut pe la sfarsitul secolului al XIV-lea, la vechile icoane rareori gasindu-se o panza intre lemn si grund. Se folosesc tesaturi fine, deoarece o panza groasa adera mai putin bine la lemn. Cele mai bune sunt panza de in, de canepa si de bumbac.

Levkas-ul sau Grundul

Levkas-ul sau grundul alb se aplica pe panza, facand legatura intre lemn si pictura. Tehnica elaborata in Bizant face ca numele de levkas vine din limba greaca: leukos= alb. Grundul alb este obtinut din praf fin de alabastru sau mai tarziu din creta, amestecate cu clei cald si apoi intinse pe suprafata panzei in mai multe straturi.

Prepararea grundului se face din:

  • un clei
  • o materie amorfa (praf de creta)
  • un pigment (un colorant)

Cu cat formula grundului este mai simpla, cu atat este mai buna. Se prepara slab pe gras care este o formula exact inversa cu pictatul (gras pe slab). Concentratia de clei se diminueaza cu fiecare strat. Se da grundul intr-un strat subtire. Nu trebuie sa incarcam cu foarte multe straturi de grund. La primul strat si la celelalte nu se linge cu pensula pe acelasi loc; prepararea se face usor. Lemnul se preapara in pozitie orizontala. Dupa fiecare strat de grund se ia o bucata de smirghel si se niveleaza suprafata. Ultimul strat se lustruieste.

Cum se deseneaza icoana

Pictorii din vechime pastrau cu grija desenele icoanelor lor pentru a le folosi ca model pentru lucrarile viitoare. Aceste colectii de desene se numeau in Rusia podlinnik-manuale de desene originale, deoarece subiectele stabilite prin traditie erau interpretate.

Asadar, se deseneaza chipul sfantului sau scena religioasa cu creionul sau se poate face decalcarea.

Dupa ce desenul este gata, este nevoie sa fie incizat, pentru ca dupa acoperirea lui cu stratul de culoare, sa fie vizibile liniile (conturul) desenului.

Cum se aplica foita de aur pe icoana

Se aplica un strat de mixtion peste lemn, exista multe varietati de mixtioane, cu uscarea la 15 minute, la 30 minute, la 3 ore si la 12 ore. Se aplica foita de aur, se lasa un pic, si dupa se pune o coala de hartie si se preseaza peste cu o bucata de bumbac. Se mai lasa la uscat, iar dupa se curata cu o pensula moale, astfel incat sa ramana suprafata neteda.

Ce culori se folosesc pentru icoana bizantina

Alegerea culorilor apartine pictorului; intr-o epoca data, fiecare pictor isi avea culorile lui preferate. Culorile trebuie sa reziste la lumina, sa-si pastreze stralucirea si sa se combine intre ele. De asemenea, trebuie sa se fixeze de grund fara a se schimba si sa tolereze substantele care le fixeaza. In zilele noastre, pigmentii se impart in culori minerale si culori organice.

Culorile minerale se gasesc in natura sau sunt produse industriale, fiind compuse din saruri (carbonati, cromati, silicati) sau din diferiti oxizi de metale.

Culorile organice naturale se gasesc in substantele vegetale si animale. Pentru a produce un pigment colorat sub forma de pulbere, se forteaza colorantii naturali sa intre in combinatie cu o substanta minerala incolora, procedeu cunoscut inca din Antichitate. Aceste pulberi se numesc lacuri. Majoritatea culorile organice se modifica sub influenta luminii.

Ce este emulsia de ou

Pentru culorile de tempera se foloseste emulsia de ou, ea are rol de liant si in plus confera culorilor pros­petime si rezistenta in timp.

Datorita compozitei sale (51% apa, 15% albumina, 22% materii grase si 12% alte substante), galbenusul de ou, poate forma, diluat cu apa, o emulsie stabila, iar pentru evitarea descompunerii se adauga un acid, cum ar fi otetul.

Rezultatul este un colorit intens si formarea dupa uscare a unui strat uniform,care se fixeaza bine de grund.

Emulsia de ou se prepara folosind un galbenus de ou, amestecat cu putina apa, cateva picaturi de ulei si otet (sau zeama de lamaie). Toate amestecate foarte bine cu o furculita. Emulsia se tine dupa ce s-a pictat, la rece, daca vreti sa o mai refolositi.

Cum se picteaza o icoana bizantina - etape de lucru

Primele straturi de culoare (proplasmele)

Culorile se prepara prin adaugarea de apa pana la obtinerea unei paste omogene, fiind urmata de acoperirea cu un strat uniform de emulsie din galbenus de ou a intregii suprafete de pictat. Culoarea la randul ei este diluata cu emulsie de galbenus de ou. O parte din apa este absorbita de grundul alb (levkas) al icoanei, o alta se evapora.

Liniile incizate ale desenului si contururile sunt acoperite mai apoi progresiv de culoare pana cand nu mai raman spatiile albe. Acoperirea diferitelor zone se face dupa culorile modelului fara umbra si semitonuri. Dupa ce s-a uscat, stratul trebuie sa fie uniform, mat si solid. Pentru chipuri si maini se intrebuinteaza ocru galben, rosu si putin negru.

Lucru de precizie (cu exceptia carnatiei)

Aceasta etapa da precizie si luminozitate icoanei. Mai intai cu o pensula fina, se retraseaza liniile fiecarui fond colorat intrebuintand o culoare mai inchisa, dar care trebuie sa ramana in coloritul fondului (tonului local).  Apoi, pentru a modela detaliile si pentru a le conferi lumina dorita se aplica luminile adaugand culorii alb. Culoarea mai deschisa astfel obtinuta este adaugata peste zona care trebuie luminata.

Dupa uscare, partile luminate sunt acoperite cu un strat subtire de galbenus de ou pentru a fixa culorile, dupa care, suprafata este lasata din nou sa se usuce. Aceasta operatie se repeta de pana la patru ori, adaugand din ce in ce mai mult alb si restrangand luminile spre centrele de luminozitate. Ultimele lumini se traseaza in hasuri fine cu o culoare deschisa, adeseori chiar cu alb pur. Cand luminarea este obtinuta amestecand alb in culoarea primului strat, ea se numeste reflex simplu.

Carnatia

Partile cele mai importante ale icoanei sunt chipul si mainile. Chipul confera icoanei sensul ei teologic, reflectand, dincolo de orice stilizare, trasaturile individuale ale sfantului. Mainile sunt importante prin gestica lor, de care depinde miscarea pliurilor si a luminilor care o subliniaza. Importanta gestului este prezenta si in scenele biblice.

Din aceste considerente, lucrul executat pana la acest stadiu al lucrarii este subordonat elementului carnatiei, pe care pictorul va incerca sa o execute in toata arta sa, pentru a se apropia de prototip.

Culoarea de baza a carnatiei variaza dupa epoci si scoli, tonul carnatiei fiind determinat de stilul epocii: de la o nuanta maronie apropiata de verdele masliniu pana la tonuri mai calde, ca in icoanele lui Rubliov. In general, carnatia se obtine dintr-un amestec de ocru galben si umbra arsa, sau dintr-un amestec de ocru galben, rosu si negru.

Luminarea carnatiei cere si mai mult finete. Se disting patru parocedee:

  • prin culori topite
  • prin hasuri
  • prin diluare
  • prin combinarea acestora trei

Unele icoane prezinta rosu pe obraji, pe buze si pe barbie, efect realizat prin acoperirea acestei parti dupa prima etapa cu un usor strat de rosu. Insa efectul trebuie sa fie unul discret, deoarece icoana trebuie sa reprezinte trupul transfigurat, frumusetea spirituala. Aceasta este si ratiunea pentru care in multe icoane rosul lipseste.

Culoarea parului si a barbii poate fi inchisa, roscata, carunta sau alba. Desenul suvitelor se executa cu un ton mai inchis decat carnatia, adaugand carnatiei putin verde, iar intre marginile suvitei se traseaza doua linii mai deschise bine separate.

Finisarea carnatiei implica redesenarea cu o culoare inchisa (eksedra): sprancenele primesc culoarea parului, apoi cateva hasuri de negru, ochii sunt fin trasati, albul lor fiind acoperit de un strat subtire de ocru deschis si gri. Irisul este in mod obisnuit de forma ovala si culoare maro, mai deschis in jurul pupilei care este intotdeauna neagra.

Buzele, in general mici si inguste, sunt trasate cu o linie subtire de culoare inchisa si pot primi o usoara tenta rosie.

Finisarile icoanei

In aceasta etapa se traseaza hasurile de aur, se retraseaza contururile si pliurile si se accentueaza luminile cu tente de alb. De asemenea, se traseaza cu ocru rosu si negru nimburile si se scriu inscriptiile.

Inscriptiile

Momentul in care pictura devine o icoana, dobandindu-si caracterul sacru este acela al adaugarii inscriptiei, prin care acesta imagine primeste intreaga sa dimesiune spirituala. Prin inscriptie, icoana devine legata de prototipul sau, cel care este reprezentat, alaturi de care participa la liturghia cereasca. Acesta este motivul petnru care inscriptiile se fac intr-una din limbile liturghiei bizantine: greaca, slavona, araba etc.

Forma caracterelor unei inscriptii ajuta la datarea icoanei respective, deoarece acestea variaza in diferite epoci.

Finisarea icoanelor bizantine

Vernisarea

La o icoana, vernisul nu serveste doar la protejarea picturii de umiditate, de actiunea luminii, aerului sau de lovituri, ci, datorita faptului ca vernisul icoanelor este un vernis gras care penetreaza suprafata, el uneste diferitele straturi si confera armonia specifica icoanei constituita din profunzime si lumina, conservandu-i in acelasi tip prospetimea coloritului de-a lungul secolelor.

Vernisarea se relizeaza prin indepartarea oricarei urme de praf de pe icoana si turnarea vernis-ului care se intinde cu degetul sau cu o pensula moale. Stratul trebuie sa fie unul destul de gros, iar icoana trebuie sa ramana pe orizontala si pentru a o proteja de praful din aer, trebuie acoperita cu o cutie. Dupa 20 de minute se egalizeaza stratul de vernis cu palma, caci ea este absorbita neuniform, iar dupa alte 20 de minute, incepe sa se ingroase, fiind necesara indepartarea surplusului cu mana.

Icoana trebuie lasata apoi sa se usuce timp de o zi si jumatate, urmand a fi refacut stratul o data sau de doua ori. Vernisarea odata incheiata, stratul trebuie sa fie uniform, usor stralucitor, asemanator celui de ceara. Cand icoana este complet uscata, uneori chiar dupa cateva saptamani, se poate acoperi cu un strat subtire de selac sau de vernis aplicat prin tamponare, pentru a impiedica lipirea prafului de suprafata.

Executia icoanei bizantine in imagini